Atitudinea mea de ”insular” îmi permite să mă distanțez de vreo oricare idee
controversată sau non sens. Este cazul și ideii de ”viitor postuman” vehiculată
de antropologii contemporani,și inventată de unul care a dorit să se afirme ca
prevestitor al sfârșitului istoriei-Francis Fukuyama. Povestea aceasta
minunată,de mână cu utopia,afirma că
trăim ultimele zile ale umanității și că avem în față un sfârșit după care va
urma starea omului de post uman. Nu ,nu doar eu mă contrazic dezvoltând
ideea aceasta deocheată,ci s-au
contrazis enunțătorii ei. Cum adică omul să ajungă la un viitor post-uman?Cum
să mai fie el om în condiția când nu mai este nimic uman? Aceasta e o
contradicție internă a ideii. Prima.
A doua e și mai
interesantă: cum să existe un sfârșit după care să existe altceva? Nu e acesta un fel de sfârșit care de fapt nu
e sfârșit? Și aceasta mă aduce iar la ideea lui Ludwig Wittgenstein : ”Toate
problemele filosofiei sunt rezultate din abuzul asupra limbajului” sau vienezul
Fritz Mauthner :”Toate problemele omului sunt rezultatele reificării
conceptelor sale”. Prin urmare ,cât timp vor exista oameni și în măsura în care
omul este însuși agentul și autorul umanizării (uman~uomo sau homo),indiferent
câte crize ale valorilor s-au perindat și se vor mai trece în ochii noștri,nu
putem nici în cea mai mică măsură să vorbim de vreo stare a lucrurilor de
post-uman . E doar o prezicere,doar un abuz pe post de condamnare a omului. Înțeleg
că omenirea se află într-o criză profundă. Dar crize au mai fost și în alte
epoci,și de fiecare dată s-a ieșit din ele cu noi răspunsuri la problemele și
provocările care erau puse în fața gânditorilor. Criza impune schimbarea:
vechiul mod de a fi nu mai este eficient-este necesar un altul mai ”econom”.Să
ne condamnăm oare la o condiție utopică în loc să căutăm soluții? Să fie
aceasta unica scăpare pentru noi? Jiddu Krishnamurti afirma în una din
convorbirile sale: ”Criza,ea nu este una
de natură materială. Criza este în primul rând o stare a conștiinței când ea (conștiința)
nu mai poate să accepte vechile norme. Pentru că în pofida promisiunilor pe
care le face sistemul etic actual și religia-omul încă este rău,brutal,violent.
De aici vedem cât de important este să aducem în mintea omului o radicală
revoluție a conștiinței,prin eliberarea ei de sub dogme de orice gen. Prin
aceasta vom obține libertatea și vom vedea întregul,nu părțile lui constituente.”
Sub acest aspect
consider necesară demontarea acestei idei hibride de viitor post-uman,care
asemănător ideii de absolut :nu ne spune nimic și nici nu ne dăm bine seama cu
care aperitiv se servește;terapia contra abuzurilor de limbaj ne-ar ajuta
într-adevăr să combatem această fantomă și multe altele,pentru ca într-un final
să creăm ceva,nu doar să constatăm
crize.