Decembrie

Aseara
am adormit
iarasi intr-un tirziu
de unu singur
in camera in care
plingea de dor
Iarna
Plingeam si eu 
cu ea-
De dorul tau ,
iar ea de dorul vietii.
A nins peste noapte
atit de mult
peste iubirea noastra
Si cind m-am trezit sa te caut
Nu erai nicaieri
Doar in camera rece
nameti inalte
ascundeau
Sub ele tacerea (decembrie)

Gânduri la capăt de 2010...

-S-a topit raiul si s-a scurs in fisurile pamintului/lumina i s-a transformat in plumb fierbinte/care a curs peste ochii intiului om/ si a ramas doar un fulg carunt zburind peste jaratec.. (august)

-Invatati sa traiti cu zimbetul pe buze,chiar de muriti cite putin,in fiecare zi.

-Oamenii care se trec-se pierd/si dincolo de mastile care le poarta/pustietatea tine loc de umbra/unui corp fara de viata.

-"Portret : chipul tau din fire de praf pe asfalt..ploaia ameninta sa-l spele,vintul sa-l spulbere...timpul sa-l macine...cum sa te apar de toate? "

-Din sufletul meu cu murii strimbi eu ginduri drepte caut in lucruri,idealuri vreau sa implinesc...

-" te mai caut inka in chipurile inghetate pe tablourile trecutului...o unica dorinta:fii amintirea fericirii trecute "

-Cu un singur cuvint...poti un cer intreg sa-nlocuiesti...cu bratul tau poti ochii sa-mi acoperi sa nu mai caut stele...cu gura ta poti sa ma-nveti cit de placuta poate fi tacerea

-"eu si tu :distanta ca de la e la t in alfabet...16 litere ne despart sa fim un singur cuvint"

-pe doi tacerea ii leaga in una....pe unul tacerea-l desparte de celalalt...iar altul-n tacere viseaza....      

-la plimbare cu toamna la brat : toate frunzele-mi par vise neimplinite ce pier fara speranta   

-Condamnat la viata...sortit pentru a nu fi inteles...

"Am surzit la chemarea ta...glasul tau l-am uitat si privirea am alungat-o din mine in noapte..."  

-vreau din clipa sa fac vis....sa invesnicesc ninsoarea in miscare nesfirsita....alba-i ea ca si uitarea...gindurilor ne-mplinite 

-"in gradina prin care treceai fericita/azi flori albe din cer/acopera tulpinile trandafirilor si spinii/nebunul de alb se asterne/din vise cernut/pe muguri de suflet"

-Aproape ,tot mai aproape e suflul tau cald prin ninsori...Lasa-mi mina ta rece pe-obraz si simte cum zbat in mine trecute visari..

-Vrei sa fii fericit : nu-i oferi sufletului temnita suferintei si remuscarilor...ofera-i inaltarea prin simtiri si intelepciunea-cerul spre care sa urce.  

-criza financiara...criza de timp...criza de personalitate....criza de relatii....aiurea! sa nu lasam crizele sa ne striveasca vietile!

Iubitei

 Frumoaso

Ţi-s ochii atât de albaştri

Şi atât de-nsetaţi

Încât îmi pare

Că-n cerul limpede din ei

Îmi văd calea spre înălţare

Prin tine-un univers întreg

Descopăr.

Te iubesc.Mă iubeşti şi tu?

Priveşte-mă de parcă ai vrea

Să fiu mereu parte din lumea ta.

Prizonier m-au făcut ochii tăi

Vreau să rămin pe veci

În închisoarea albastră

A cerului din tine.

*************************

 Nu vreau nimic
Să schimb

În viaţa-mi zbuciumată
atât de mult
Cât aş vrea
Să rup din memorie
Zilele petrecute fără tine
Pe acestea nu pot să ştiu
de le-am trăit cu adevărat-
Parcă îmi sunt străine...

Primum ergo sum

Eu sunt.Cîtă  siguranţă în această afirmaţie fundamentală a vieţii...
De parcă ai spune:eu sunt pentru eu simt,eu vreau,eu cunosc,eu înving şi supun realitatea.Într-adevăr acest "ergo sum" este un conector al nostru unic cu realitatea.Un logos prin  care toate incep,de la care toate pornesc spre exterior din mine.Ori ,nu  pot pătrunde realitatea dacă nu am acest dat subînţeles.Lumea există pentru că eu o percep,pentru că eu exist.
Dar ca să mp identific drept eu,intâi  să mă definesc.Ce înseamnă a defini decit faptul de  a indica nişte limite pînă unde e valabilă o idee şi de unde ea incetează să mai fie valabilă.De acolo incepe lumea cu care mă aşez faţă în faţă.Aceasta e conştiinţa identităţii mele,acesta sunt eu.
Dar ce se întîmplă atunci cind nu există diferenţa? Este oare atunci ceva ce am putea afirma şi localiza cu certitudine?
Orice operaţie  de definire,indicare este practic una de operare cu limite.Acum e de înţeles cîtă nesiguranţă  provoacă  întunericul pentru o fiinţă atât de dependentă de lumină şi certitudine.
Întreaga noastră construcţie inteligibilă a lumii porneşte de la un element  de care nu ne putem lipsi,şi anume noi-înşine.Ego-ul acesta e un centru de gravitaţie fără de care  întregul univers de cunoaştere s-ar prăbuşi.
În acest context acuzarea cuiva de egoism este ca o acuzaţie de felul "eşti prea normal,şi asta e anormal pentru tine" Orice -ism e o tiranie destructibilă.
De altă parte e scepticismul: ideea ca totul e fără sens,noi nu existăm  şi nici lumea nu există, e una ce niciodată nu va fi adevărată şi nu îşi va găsi argumentele logice potrivite.E banală.
Eu sunt.Lumea este.Ştim ca poate nu vom pune capăt niciodată îndoielii.Ceva totuşi trebuie să acceptăm-omul,fără a-l învinui că este aşa cum este.Am auzit destule  acuzaţii,acum vreau să mai aud şi soluţii-ar spune el.Dacă mă deconectez-nu mai e nimic.Noi construim totul prin noi-înşine....

Dor iernatic

Rătăcesc gândurile mele prin troienile mari,ca nişte copilaşi în opincuţe,cu traista la sold,cojoace şi obrăjorii pişcati de ger,ei ţin calea către poarta dragii mele. Când îi vede ,i se luminează privirea de fericire: vai de mine,puişorilor,nu vă cruţă taica nici pe ger şi ninsoare! Şi mândra mea îi mângâie pe creştet,le aşeaza câte un covrigel şi o nucă în palmă. Căci ştie ea că dorul meu sunt ei.Dorul meu sunt 2 copii bălăiori care-o tot colind' cerându-i câteva clipe de mângâiere. Ehh..mă iubeşte bădiţa de nu l-o fi ţinut gândurile acasă-îşi spune ea ,sărutând picii pe obrăjori.
    -Măi copii,ia să-i spuneţi bădiei să nu mai umble cu şiretlicurile după dulciuri...ci să vină singur să ceară mierea ce i-o păstrez. Şi era iarnă,poate că toate acestea nici n-ar fi existat vreodată...doar eu atunci mă gândeam să vin acasă,deghizat în copii,ca să văd: îi vei recunoaşte ?-căci de atunci cu mult au crescut.