Pasii profetului.Partea II

Desi sunt vulnerabil fata de cele  trecatoare in om,iubesc pe cei care stiu sa straluceasca in nebunia lor,caci asta e vremea lor de glorie ce-i face sa simta aproape nemurirea...patima cu care traiesc ei aprinsi..taria cu care-si  supun fiarele din ei si le reduc la tacere strigind intr-un glas catre moarte :Tu doar sfirsit esti si teama pentru cei muritori,iar pentru mine- doar garant al stingerii de care am nevoie pentru a sti  c-am trait cu-adevarat..nu ca muritorii ce-si pastrau umbra propriului corp departe de jertfirea in lumina...
 Pe toate de la bun inceput au impartit pentru a stapini prin cuvint,dar cuvintul nu-i al lor,ci se rosteste prin ei venind din alta parte- de ce se amagesc ei ca guverneaza si-s puternici atunci cind dreapta putere le este straina?
 Dorit-am cindva si eu sa fiu orb ca ei...decit sa fi cunoscut atite lucruri care  ma amarasc,dar acum ma bucur ca nu mi-am tulburat vazul,caci mai bine e in cunoastere amara decit in nestire dulce-mai bine disperat de imperfectiune decit amagit de ea
  Ai devenit strain tu ,trecatorule  prin asta viata :nu-ti mai pierzi timpul in numele inaltului cer,ci doar a inaltei instante de judecata,ai trecut  de la arta la lux,stii doar de viata in desfatare .
Neiertata greseala-ti este: ai schimbat cautarea miezului nepieritor cu aparentele,te-ai multumit doar cu ceea ce vad  ochii tai  fara sa te intrebi daca vede mai departe de ei mintea ta...
 Iar acum ..odihneste-te din aceasta alergatura impleticita pe care tu o crezi  viata ,iar eu-irosire a ta,aseaza-te intr-un ungher retras  de ochii celorlalti si mediteaza...
 Gindeste-te :esti ce puteai fi? ce trebuia sa fii ? sau poate esti ceea ce nu puteai fi? Taci! Gindeste!

Pasii profetului.Partea I

Toată viaţa mea regret pasul muritorului....cu care-şi măsoară el trecerea.... Se risipeşte...e jalnic in trăirea sa fără de vis şi sens..nu ştie să se inalţe  prin focul sau interior răminind sclavul trupului si a gindirii imprejmuite de gardul materiei.
 De te-ai opri o clipă,tu corp inchizător de suspine,te-ai opri tu,muritorule,din drumul pieirii si risipirii tale şi să te gindeşti: cîte ţi s-au dat ca sa le faci şi cite din ele ai făcut..ai vrea atunci să intorci drumul trecerii inapoi,să te re-aduni din risipa care ai trăit-o  ca sa trăieşti altfel...dar altfel se mai poate oare ?
  Măsurat a fost şi cîntarit timpul care l-ai trăit şi cugetul tău,şi vorba ta,şi fapta ta,iar acum,disperat,realizezi  ca ţi-ai pierdut viaşa in nimicuri pe cind puteai face lucruri mari,că puteai să faci  bine,dar ai făcut mai mult rău,că puteai sp străluceşti ca o stea ,dar ai rămas rece ca o piatră.
 Ce-ai luat cu tine atunci omule din astă viaţă? Ai cunoscut prea puţine atunci cind era posibil si ăţi doreşti prea multe acum cînd nu mai e,nu mai e posibil...
 Acum înţelegi cit de străin eşti  de cel care trebuia să fii..fiule risipitor..te-ai intors la drumul cel bun,dar prea tirziu...căci măsurat,împărţit şi cîntărit este timpul tău şi irosită viaţa ta...iroseşte şi puţinul  care devine tot mai mic pentru a-ţi aminti cum te-ai rătăcit in dulci plăceri lumeşti fără să te inalţi prin cuget,prin simţire,prin vis,prin dragoste..Oare ai mai fost viu şi ai trăit viaţa ta sau pe a altcuiva străin ţie ? Te-ai pierdut omule..te-ai pierdut prea lacom fiind şi zgircit ca să iubeşti  şi să visezi,ca să zbori...