Toată viaţa mea regret pasul muritorului....cu care-şi măsoară el trecerea.... Se risipeşte...e jalnic in trăirea sa fără de vis şi sens..nu ştie să se inalţe prin focul sau interior răminind sclavul trupului si a gindirii imprejmuite de gardul materiei.
De te-ai opri o clipă,tu corp inchizător de suspine,te-ai opri tu,muritorule,din drumul pieirii si risipirii tale şi să te gindeşti: cîte ţi s-au dat ca sa le faci şi cite din ele ai făcut..ai vrea atunci să intorci drumul trecerii inapoi,să te re-aduni din risipa care ai trăit-o ca sa trăieşti altfel...dar altfel se mai poate oare ?
Măsurat a fost şi cîntarit timpul care l-ai trăit şi cugetul tău,şi vorba ta,şi fapta ta,iar acum,disperat,realizezi ca ţi-ai pierdut viaşa in nimicuri pe cind puteai face lucruri mari,că puteai să faci bine,dar ai făcut mai mult rău,că puteai sp străluceşti ca o stea ,dar ai rămas rece ca o piatră.
Ce-ai luat cu tine atunci omule din astă viaţă? Ai cunoscut prea puţine atunci cind era posibil si ăţi doreşti prea multe acum cînd nu mai e,nu mai e posibil...
Acum înţelegi cit de străin eşti de cel care trebuia să fii..fiule risipitor..te-ai intors la drumul cel bun,dar prea tirziu...căci măsurat,împărţit şi cîntărit este timpul tău şi irosită viaţa ta...iroseşte şi puţinul care devine tot mai mic pentru a-ţi aminti cum te-ai rătăcit in dulci plăceri lumeşti fără să te inalţi prin cuget,prin simţire,prin vis,prin dragoste..Oare ai mai fost viu şi ai trăit viaţa ta sau pe a altcuiva străin ţie ? Te-ai pierdut omule..te-ai pierdut prea lacom fiind şi zgircit ca să iubeşti şi să visezi,ca să zbori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu