joi, 21 octombrie 2010

In parc,Bacovia plingea cu ploaie peste frunze..

E frumoasa toamna in atitea culori ce vrajesc privirea si sufletul ti-l incalzesc....Dar parca un spirit nevazut,nemultumitor,privind toate astea isi zice : nu e destul,nu indeajuns de frumoasa e.. .Ca sa fie asa...ii lipseste ceva :sa presuram putina moarte....Si atunci,culorile au inceput sa se scuture de pe ramuri si sa se aseze la picioare,pe oglinda trotuarului scaldat de ploaie... Iar merg acasa...mii de frunze se aseaza inaintea mea ..si simt cum fiecare pas al meu le provoaca fiori...le e frica sa nu fiu eu spiritul rau ce le aduce moarte,imi zic,si pasesc ocolind culorile rapuse la pamint...
E atit de frumos acest tablou inca viu,dar deja amenintat de pieire,incit incep sa cred ca viata aici e de prisos...toamna stie cel mai bine cum sa-si masoare trecerea si sa faca din asta un vis frumos...Stiu: am trait in toamna in viata asta scurta a mea mai mult decit in mine insumi...am lasat sufletul sa se ascunda dincolo de cortina frunzelor cazatoare,sa se ascunda de trecatorii ce ma priveau nemiscat ca o stinca in fata unui artar...
Cine-a zis ca trecerea nu poate fi frumoasa....probabil a iubit prea mult clipa,pina intr-atit,incit nu s-a putut lasa de ea... Femeie ce stie sa cada frumos e Toamna...Barbatul sau-timpul o pune in genunchi ca in fata unui altar pe care s-ar sacrifica Dumnezeu pentru noi,ea inchina lasind sa-i cada rotindu-se saruturile ingalbenite ale clipei din coroana ce-o poarta...  Nu-ti fie teama sa te consumi,caci atunci iti va fi teama sa traiesti...doar traind poti intelege cit e de frumos sa te treci. M-am nascut cind toamna era moarta deja,decembrie..nametile au reusit sa ascunda urmele sacrificarii ei...dar de atunci,ani la rind, am inceput s-o iubesc tot mai mult...pentru ca sufletul meu s-a copt in atitea toamne ce-au trebuit sa moara in mine...
Poate ca fara toamna,n-as fi pretuit atit viata ce mi s-a dat s-o zidesc...,dar ea m-a intemnitat in mine ca sa ies prin mine afara,cu sufletul deschis pentru a intimpina  pe altul...pentru a-i imparti din caldura mea ce-o port in fiecare toamna. "Vai de voi ce nu va stiti a jertfi frumos ca mine"-vroia sa spuna ea, "Nu veti fi niciodata cu adevarat oameni daca nu veti sti sa-mi iubiti aleile inserate pe care veti rataci".Niciodata ea nu e mai frumoasa ca  atunci cind mergi tacut si intelegi cum i se fringe trupul pentru  trecatori.. Ahh...toamna...suspini...cit de mult ne-ai iubit fara ca noi sa te fi ascultat. Poetii stau rataciti prin bancile din parcuri,admirind tacuti , si parca gemind la fiece frunza cazinda,ii pot auzi cum ingina o doina invatata de stramosi in toamnele acelea grele,cind erau pe ses cuprins de ceata ,cu turmele,linga rug,cu cojoacele-n spate : "Pustiitu-m-ai ,dorule,ceata in oase mi-a patruns si vintul rece sufletul mi l-a rascolit.Simt gerul cum vine din departarile mute...".Ahh stramosii mei,bravii mei stramosi,erau mai aproape de glie decit noi,dar si cerul era mai aproape de ei... . De noi departe sunt ambele in acest parc daca nu stim sa iubim...

marți, 12 octombrie 2010

despre sfirsit...

Cum altfel ne-am mai defini existenta efemera daca nu am cunoaste limitele ei ?? Exista inceputul-nasterea,sfirsitul-moartea.Intreaga viata se rezuma la o apropiere tot mai alarmanta de final..
Ne speriem noi-insine atunci cind ne privim reflectia in oglinda,observind ridurile care devin tot mai evidente,vedem forma care se macina in o mare de fragmente,cum e surprinsa de corozie,cum crusta ii devine tot mai plina de valuri,circumvolutiuni ce o transforma intr-o scoarta de copac..
Intram in panica atunci cind ne vedem aparenta alterata,compromisa,cind realizam ca nimeni si nimic nu ne poate salva de la dezagregare frumoasa(cindva) infatisare,fara sa ne dam seama ca se trece de fapt materialul din noi,ca sa naruie forma lasind haosul din ea sa rasara….
Tot ceea ce facem ne omoara cite putin,pina si procesul respiratoriu,dar oare am putea evita asta ? E imposibil sa nu respire,pentru ca iti doresti cu atita sete sa prinzi placerea de a fi,de a cuceri si poseda,pentru ca adori pe cineva,pentru ca iti urasti neputinta uneori,alteori blamezi sau ceri disperat dreptul de a suferi,pentru ca fiind,iti este dor,iar setea de moarte de unde sa fie daca nu din cea de viata atunci ??
Multi vad in moarte promisiunea vesniciei: nu pot toate sfirsi in asa fel,trebuie sa existe o continuare,o lume de dincolo,pentru ca avem nevoia de implinire pe care n-am reusit sa o obtinem aici…de asta ne avintam noi “dincolo” ca sa cautam ce ne-a scapat pina acum…Cei mai materialisti si sceptici dintre noi ar spune ca e un simplu sfirsit…incetare a functiilor vitale ale unui organism epuizat…si vor finalize prin idea ca existenta dincolo de moarte e absurd…ca toate uriasele noastre sperante au fost fara rost..si niciodata nu se vor implini…fiecare isi hotaraste pentru sine de ce si pentru ce traieste..isi proiecteaza ideatic viata…de aceea si pe unii,si pe altii sfirsitul ii pindeste ...setea de viata ascunde ca pe un lup in adincul codrilor...moartea...

luni, 4 octombrie 2010

Rosu...

M-au troienit
Iernile cele lungi
Şi grele
De nu mă mai văd
Din atât alb
Părul şi sprâncenele
mi s-au albit
şi doar ochii negri
mai înspăimântă 
câte un trecător
arzând ca două perle.
Din carnea fragedă 
a buzelor mele
muşcate de tine cu pofta.
Mai curge şi azi
sânge roş-aprins
lăsând urme
pe alb.
Ca o rană deschisă.
Mi-ai lasat 
sufletul meu înflorit
să sângereze.
Trandafirul acesta înflăcărat..
sunt lacrimile lui 
care  ies 
acolo unde
a fost patima cea mare
şi iubirea cea multă.
Mă forţez
să merg mai departe.
Dar rănile nu se inchid:
Păşesc înainte ştiind-
Cândva ,din ele
mi-e sortit un sfârşit,
Dar nu acum
Ci atunci ...
Când va înceta
Inima să plângă
prin purpuriul scurs  de pe buze...

sâmbătă, 2 octombrie 2010

1 Oktober

Octombrie../ploua marunt/si minunat /se scurg picaturi/de pe frunze/cazind pe asfalt / Mai aproape/ vreau sa le simt/si pun  palmele/ la inima drept pilnie/ s-aud bataile ploii. / iar stropi dau navala/ unul dupa altul/cazind in abruptul/ cascadei din mine:/vreau sa te umplu/ de cintec-zice ploaia/ vreau sa visez /-raspund,/si ma tem/ca apele tale / ma vor impiedica /sa zbor