Rosu...

M-au troienit
Iernile cele lungi
Şi grele
De nu mă mai văd
Din atât alb
Părul şi sprâncenele
mi s-au albit
şi doar ochii negri
mai înspăimântă 
câte un trecător
arzând ca două perle.
Din carnea fragedă 
a buzelor mele
muşcate de tine cu pofta.
Mai curge şi azi
sânge roş-aprins
lăsând urme
pe alb.
Ca o rană deschisă.
Mi-ai lasat 
sufletul meu înflorit
să sângereze.
Trandafirul acesta înflăcărat..
sunt lacrimile lui 
care  ies 
acolo unde
a fost patima cea mare
şi iubirea cea multă.
Mă forţez
să merg mai departe.
Dar rănile nu se inchid:
Păşesc înainte ştiind-
Cândva ,din ele
mi-e sortit un sfârşit,
Dar nu acum
Ci atunci ...
Când va înceta
Inima să plângă
prin purpuriul scurs  de pe buze...

Доставлено