Cum altfel ne-am mai defini existenta efemera daca nu am cunoaste limitele ei ?? Exista inceputul-nasterea,sfirsitul-moartea.Intreaga viata se rezuma la o apropiere tot mai alarmanta de final..
Ne speriem noi-insine atunci cind ne privim reflectia in oglinda,observind ridurile care devin tot mai evidente,vedem forma care se macina in o mare de fragmente,cum e surprinsa de corozie,cum crusta ii devine tot mai plina de valuri,circumvolutiuni ce o transforma intr-o scoarta de copac..
Intram in panica atunci cind ne vedem aparenta alterata,compromisa,cind realizam ca nimeni si nimic nu ne poate salva de la dezagregare frumoasa(cindva) infatisare,fara sa ne dam seama ca se trece de fapt materialul din noi,ca sa naruie forma lasind haosul din ea sa rasara….
Tot ceea ce facem ne omoara cite putin,pina si procesul respiratoriu,dar oare am putea evita asta ? E imposibil sa nu respire,pentru ca iti doresti cu atita sete sa prinzi placerea de a fi,de a cuceri si poseda,pentru ca adori pe cineva,pentru ca iti urasti neputinta uneori,alteori blamezi sau ceri disperat dreptul de a suferi,pentru ca fiind,iti este dor,iar setea de moarte de unde sa fie daca nu din cea de viata atunci ??
Multi vad in moarte promisiunea vesniciei: nu pot toate sfirsi in asa fel,trebuie sa existe o continuare,o lume de dincolo,pentru ca avem nevoia de implinire pe care n-am reusit sa o obtinem aici…de asta ne avintam noi “dincolo” ca sa cautam ce ne-a scapat pina acum…Cei mai materialisti si sceptici dintre noi ar spune ca e un simplu sfirsit…incetare a functiilor vitale ale unui organism epuizat…si vor finalize prin idea ca existenta dincolo de moarte e absurd…ca toate uriasele noastre sperante au fost fara rost..si niciodata nu se vor implini…fiecare isi hotaraste pentru sine de ce si pentru ce traieste..isi proiecteaza ideatic viata…de aceea si pe unii,si pe altii sfirsitul ii pindeste ...setea de viata ascunde ca pe un lup in adincul codrilor...moartea...
Ne speriem noi-insine atunci cind ne privim reflectia in oglinda,observind ridurile care devin tot mai evidente,vedem forma care se macina in o mare de fragmente,cum e surprinsa de corozie,cum crusta ii devine tot mai plina de valuri,circumvolutiuni ce o transforma intr-o scoarta de copac..
Intram in panica atunci cind ne vedem aparenta alterata,compromisa,cind realizam ca nimeni si nimic nu ne poate salva de la dezagregare frumoasa(cindva) infatisare,fara sa ne dam seama ca se trece de fapt materialul din noi,ca sa naruie forma lasind haosul din ea sa rasara….
Tot ceea ce facem ne omoara cite putin,pina si procesul respiratoriu,dar oare am putea evita asta ? E imposibil sa nu respire,pentru ca iti doresti cu atita sete sa prinzi placerea de a fi,de a cuceri si poseda,pentru ca adori pe cineva,pentru ca iti urasti neputinta uneori,alteori blamezi sau ceri disperat dreptul de a suferi,pentru ca fiind,iti este dor,iar setea de moarte de unde sa fie daca nu din cea de viata atunci ??
Multi vad in moarte promisiunea vesniciei: nu pot toate sfirsi in asa fel,trebuie sa existe o continuare,o lume de dincolo,pentru ca avem nevoia de implinire pe care n-am reusit sa o obtinem aici…de asta ne avintam noi “dincolo” ca sa cautam ce ne-a scapat pina acum…Cei mai materialisti si sceptici dintre noi ar spune ca e un simplu sfirsit…incetare a functiilor vitale ale unui organism epuizat…si vor finalize prin idea ca existenta dincolo de moarte e absurd…ca toate uriasele noastre sperante au fost fara rost..si niciodata nu se vor implini…fiecare isi hotaraste pentru sine de ce si pentru ce traieste..isi proiecteaza ideatic viata…de aceea si pe unii,si pe altii sfirsitul ii pindeste ...setea de viata ascunde ca pe un lup in adincul codrilor...moartea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu