Blue pale dot ,Sagan

Imaginați-vă un  punct în spațiu.Suspendat într-un univers uriaș,un firicel de praf,cum afirma Carl Sagan.Acest fir suntem noi.O planeta mare pentru noi și atât de mică pentru Univers.Cât de dificilă a fost calea omenirii până acum.Zei nenumărați au răsărit și apus pe bolta cerului,precum și regii însemnați și neînsemnați,cum se macină necontenit tot ce a făcut umanitatea. E o lume în care inchiziții nenumărate,profeți și cruciade au tulburat somnul oamenilor pașnici.Câtă cruzime,cât zel pentru autodistrugere.Patima omului pentru sinucidere este nemăsurată.La ce bun religiile care varsă sânge,la ce bun regimurile care aduc moarte și la ce bun sistemurile ce aduc nimicirea individului? Visez o lume care să depășească superstițiile și să le înlocuiască prin rațiune.Care să excludă războaiele și conflictele de orice gen din ordinea de zi.Care să pună în vârful piramidei valorilor omul,cel unic,cel original,cel bun și diferit.Din nefericire,forțele care ne conduc ,conduc anume pe principiul separării,propagă ura și reducționismul,își separă turma de ceilalți ca s-o supună și s-o conducă orbește la pierzanie. Așa procedează politicienii noștri inventând conflicte,ideologii veacurilor trecute,profeții falși din zilele noastre.Așa fac și fețele noastre bisericești care ies cu ciocanul contra iudeilor și islamului,deși în interiorul bisericii se produc înmiit mai multe lucruri ce aduc dezamăgirea credincioșilor.Să nu mai zicem și de falsurile care le-a îndoctrinat și le folosește biserica.Oamenii ar trebui să nu se lase duși de nas de prejudecăți lipsite de fundament. La ce ne ajută naționalismul dacă nu rezolvă nici o problemă reală a poporului.La ce bun integrările? La ce bun Uniunile? Idolatrie curată e viața omului din zilele noastre.Păcat că nu s-a înțeles că în sec.XXI ar trebui să procedăm și să gândim altfel.

Toamna

Curând..
toamna va trece culorile-n scrum
Vintul rece
secindu-le vietile grele
  Acum,
sa mai bucuram ochii cu ele
Frumoasa si rece
E toamna și cred
că odată ce
culorile mor
timpul va deveni monoton
monocrom
si  cu moartea lui
vor muri toate
sperantele mari
si atunci
ce sens sa mai aiba vreun zimbet
nu de toamna ni-e frica mai mare
ci de faptul ca ea trecind toate
se transforma-ntr-o  grea inchisoare
numita singuratate.

Rostirea vieții

A înveli în cuvinte lucrurile înseamnă a înțelege că sunt trecătoare : e  precum le-ai oferi moarte,odată ce le dai existență, căci ceea despre ce se vorbește devine finit și sfîrșește odată cu rostirea,iar moartea lor e tăcerea de apoi. Vă vorbesc acum despre viață și tac,ca să știți că e scurtă,să înțelegeți că trece,ori pentru noi,tăcerea de apoi e sfârșit. Dar tăcerea nu e doar capăt pentru cele rostite,ea e veșnicie pentru cele despre care se tace.Spunea cineva : Despre cele care nu se poate vorbi cu certitudine,trebuie să se tacă.(W.) Cât de fericit este cel care tace despre Frumos,cel care tace despre D-zeu și Bine. El nu face decât să exprime ceea ce ne scapă rostirii,căci rostirea lor n-ar aduce nimic bun; ar fi banală speculație,ca multe altele pe care le-am tot inventat noi de milenii până acum. De când am înțeles că ”eu sunt”,m-am intitulat cu ”eu trec”.Poate de asta iubim fără cuvinte și explicații,poate că vrem să dureze mai mult decât celelalte lucruri,mai mult decât viața.Dar de nu ți-aș spune în fiecare zi că te iubesc,draga mea,n-ai mai ști cât de prețios este timpul nostru suprapus din 2 itinerare diferite,cât de scumpe sunt clipele ce le petrecem împreună în comparație cu tot ce trece rostit.Și totuși ,iubirea ne vedem siliți s-o rostim,pentru că trece,pentru că nu poate dura dincolo de viață,dincolo de Noi. Tot ce este lăsat în tăcere  prezintă credința.Ce se rostește este viață.Te iubesc pentru că  sunt viu.Toate se trec,dar aceasta nu mă împiedică  să-ți admir făptura ca pe un miracol așa cum nu te împiedică pe tine să te bucuri într-o lume efemeră de minunea unei flori.Să prețuim deci ,cât timp avem posibilitatea.să iubim cât timp suntem. N-ar fi aceasta o mai bună credință decât cea care ne-a depășit rostirea? Marie,nu-ți voi promite să tac ,ci doar că voi lupta sub steagul iubirii,că vom face din ea triumf al vieții împreună și că vom culege zi de zi flori,ne vom bucura în fiecare zi de ele  știind că noi,fără trecere nu am putea fi.

Căutătorii de adevăr

Acum 2 ani s-a întâmplat pare-se ceva cu adevărat important pentru noi.Eu,pe atunci încă licean, în acea însorită zi de 7 îmi finisam lucrul meu  de proiect la limba română și întămplător deschisesem un link radio moldovenesc...
S-au întămplat multe în acești 2 ani care mi-au schimbat felul meu de a fi și a privi  lucrurile banale și atât de dureroase ale zilelor noastre.Mulțimea scanda: libertate,jos fiara roșie și multe alte lozinci care o țineau aproape de punctul de  fierbere.Mulțimea simțea nevoia unei schimbări radicale în viața țării,vroia altă față pentru ea.Dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat și avem o jale  și nemulțumire dureroasă astăzi din partea celor care i-am cocoșat cu pietre și bătăi direct pe soclul politic.Unde vă este libertatea mult promisă??? Unde vă este integrarea europeană tot mai aproape și pe cînd ne va găsi sfârșitul celor singuratici și bătrâni???În doi ani de democrație  nici un progres in aflarea adevărului despre 7 aprilie. Și nici nu-l vom afla vreodată de la ei.Pentru că ei sunt cei care ne-au scos în piață și s-au folosit de noi ca de o forță ieftină ce le poate satisface ambițiile pentru putere.Pentru că adevărul este unul : am fost folosiți deloc în interesul și foloasele noastre.Doar ale lor,ale celor care iau mită cu un număr impunător de zerouri prin instanțe și care cu puterea afacerilor se impun peste tot.Ne-am tot gîndit noi in ”09 că trebuie să schimbăm ceva ,dar nu am înțeles că trebuie să gîndim  întâi de toate asupra calității schimbării.Ei ne instigau împotriva comuniștilor,numindu-i trădători și farisei,iar noi nu ne dăm seama că în politică farisei sunt cu toții,și că în aceasta mimare a voinței poporului și a democrației,a statului de drept și a multor alte plăcinte calde promise de ei ,de fapt nu există sfinți.
Politica este o înșelătorie din momentul în care privești cu indignare la cinovnicul cu un salariu de vreo 12 ori mai mare decât al tău ,care plus la toate încă se plânge că-i mică leafa sa.De ce să mai compari în acele momente viața lui cu mizeria ta,sau cu cea a buneilor tăi de la țară care abia de aduna 5 sute de leuți din pensie,deși au muncit câte 40 de ani ducând Moldova ca o povară pe propriii umeri.Și atunci nu mai ai motive să-l justifici pe insul în cauză,ci doar să-l sugrumi de supărare.
Libertatea oferită de ei o înțelegi cel mai bine atunci când ajungi prin instanțe  și nu ți se face dreptate,deși n-ai comis nici o infracțiune,ci din contre,tu ești păgubitul.Sau când peste noapte ți se iau afacerile pornite cu atâta trudă,printr-o misterioasă decizie judecătoarească trecând în proprietatea unui nene care cu 3 limuzine trece pe roșu.De fapt cea mai bună justiție se face atunci când magistrații oferă poporului surpriza de a-și alege primarul și a treia oară,deși primele două parcă era totul bine și l-au votat în același fel,dar totuși nedumeriți ,află că cineva nu și-a tras draperiile la fereastră exact în momentul când dorea să-și sărute secretara...
Este o onoare pentru tine atunci când știi că n-ai bani pentru a-ți trimite copiii la studii,sau nu există măcar un autobus către școala din satul vecin ,iar miniștrii strâng din umeri neputincioși,și tot ei să te mai acuze,că tu, moldoveanul care cu arma în mână și brațele dezgolite ți-ai apărat moșia de cazaci in 1992 ,tu ești de fapt cel mai neiubitor de țară popor,și pleci,rânduri ...rânduri  ,apucând drumurile străiniei.
Ei au obrăznicia să-ți vorbească de drepturi și tot ei  ți le calcă în picioare la prima ocazie.Feciorii lor sunt cei care violeaza  sau îți lovesc mortal cu limuzina rudele pe la trecătorile de pietoni.Taci și aștepți timpuri mai bune și cu aceasta încredințezi viața ta în mâinile lor.Iar ei știu cum să te facă ca să nu mai înțelegi nimic din ceea ce se întâmplă,căci ei te-au folosit odată ,și te mai folosesc zi de zi cât timp au nevoie să se mențină la putere.Frate al meu din toate raioanele Moldovei,s-o știi că polițiștii încă mai conduc în stare de ebrietate omorând oameni și că încă mai snopesc în bătăi pe cîte un biet om .Iar schimbarea culorilor politice e doar schimbare de culori,nimic mai mult.Dacă vrei să-ți schimbi viața în bine,nu o aștepta de la ei,începe prin tine,progresul tău e conștiința ta.

Omul,cel care se cunoaște

Pus față în față cu sine,sau,mai bine zis cu o dilemă care-i cere rezolvare prin exprimarea unei anumite opțiuni,omul zăbovește.Încă nu se cunoaște pe sine pentru a se expune într-o formă  clară,și de aceea stă al îndoială.Și sans doute,medievala îndoiala carteziană este mama cunoașterii de sine pentru om.Ea e originea întregii aventuri de căutare.Dar ce căutăm și mai cu seamă,ce mijloace,ce căi am ales pentru căutăr? Pentru a găsi un punct in spațiu,sau a ajunge undeva ne folosim de anumiți indicatori ”rutieri”.Deci:care-ar fi indicatorii potriviți căutării de sine?Cert este că aventura aceasta nu este o explorare a spațiului în sensul geografic,ci mai degrabă un itinerar ce duce în nicăieri,iar noi,conchistadorii noilor tărâmuri,nu prea ne silim să descălecăm pentru a face din ele o nouă oază ce ne va da putere spre înaintare.Când vorbim de sufletul omului că n-are margini, e de parcă am spune că omul este un rege care nu-și cunoaște regatul ce-l are în ascultare.Este ușor oare să domnești peste un stat ale cărui hotare nici nu le intuiești măcar ??? Atunci de ce vă reproșați faptul că uneori ieșiți de sub propriul control,pe când nici nu intuiți de ce sunteți în stare??? Cunoaște-te pe tine insuți nu este un indemn cu o finalitate vizuală.Socrate spunea tuturor că....mai au timp să îngrijească de sine. Grija de sine nu e haina pe care o îmbraci și nici hrana aleasă  ce ți-o permiți,deși și acestea sunt utile...grija de sine înseamnă exercițiu spiritual continuu.E un fel de gimnastică a conștiinței ce trebuie făcută cu regularitate și valoroficate roadele ei.Cei ce n-au timp pentru a-și hrăni sufletul,sunt prea ocupați cu hrana trupului,până la momentul în care toate carențele lor nu devin o problemă existențială dificil de depășit.Si abia atunci se incepe cautarea disperata a unui remediu.....remediu care deseori este inlocuit de vreun profitor cu un simplu placebo.Solutiile vin doar dacă căutarea lor a fost de la bun început ,cele care le identificăm în disperare,ne pun sub riscul unor erori și mai mari.Cine a remediat o ceartă cu forța își dă seama deja prea bine ,că rezultatul obținut pe această cale niciodată nu va fi unul mulțumitor.E grea vindecarea unui disperat,precume e și mai gravă diagnoza : pierderea polilor vieții.Cine să ne ajute să revenim din groapa în care deja am pășit cu un picior dacă nu suntem în stare noi înșine? Poate că suntem ,dar n-am știut niciodată cum ??? Ideea e ca omul poate,doar că nu a găsit încă acel cum pentru că nu a îngrijit de sine,ci de bunurile ce-l împodobesc,de averile ce îl înconjoară.De parcă ele ar fi una cu ființa sa...