Omul,cel care se cunoaște

Pus față în față cu sine,sau,mai bine zis cu o dilemă care-i cere rezolvare prin exprimarea unei anumite opțiuni,omul zăbovește.Încă nu se cunoaște pe sine pentru a se expune într-o formă  clară,și de aceea stă al îndoială.Și sans doute,medievala îndoiala carteziană este mama cunoașterii de sine pentru om.Ea e originea întregii aventuri de căutare.Dar ce căutăm și mai cu seamă,ce mijloace,ce căi am ales pentru căutăr? Pentru a găsi un punct in spațiu,sau a ajunge undeva ne folosim de anumiți indicatori ”rutieri”.Deci:care-ar fi indicatorii potriviți căutării de sine?Cert este că aventura aceasta nu este o explorare a spațiului în sensul geografic,ci mai degrabă un itinerar ce duce în nicăieri,iar noi,conchistadorii noilor tărâmuri,nu prea ne silim să descălecăm pentru a face din ele o nouă oază ce ne va da putere spre înaintare.Când vorbim de sufletul omului că n-are margini, e de parcă am spune că omul este un rege care nu-și cunoaște regatul ce-l are în ascultare.Este ușor oare să domnești peste un stat ale cărui hotare nici nu le intuiești măcar ??? Atunci de ce vă reproșați faptul că uneori ieșiți de sub propriul control,pe când nici nu intuiți de ce sunteți în stare??? Cunoaște-te pe tine insuți nu este un indemn cu o finalitate vizuală.Socrate spunea tuturor că....mai au timp să îngrijească de sine. Grija de sine nu e haina pe care o îmbraci și nici hrana aleasă  ce ți-o permiți,deși și acestea sunt utile...grija de sine înseamnă exercițiu spiritual continuu.E un fel de gimnastică a conștiinței ce trebuie făcută cu regularitate și valoroficate roadele ei.Cei ce n-au timp pentru a-și hrăni sufletul,sunt prea ocupați cu hrana trupului,până la momentul în care toate carențele lor nu devin o problemă existențială dificil de depășit.Si abia atunci se incepe cautarea disperata a unui remediu.....remediu care deseori este inlocuit de vreun profitor cu un simplu placebo.Solutiile vin doar dacă căutarea lor a fost de la bun început ,cele care le identificăm în disperare,ne pun sub riscul unor erori și mai mari.Cine a remediat o ceartă cu forța își dă seama deja prea bine ,că rezultatul obținut pe această cale niciodată nu va fi unul mulțumitor.E grea vindecarea unui disperat,precume e și mai gravă diagnoza : pierderea polilor vieții.Cine să ne ajute să revenim din groapa în care deja am pășit cu un picior dacă nu suntem în stare noi înșine? Poate că suntem ,dar n-am știut niciodată cum ??? Ideea e ca omul poate,doar că nu a găsit încă acel cum pentru că nu a îngrijit de sine,ci de bunurile ce-l împodobesc,de averile ce îl înconjoară.De parcă ele ar fi una cu ființa sa...

iubitei in noaptea dintre ani

Niciodata nu te-am vazut
atit de frumoasa
si fericita
Cum te vad acum
si nicicand n-au stralucit
ochii tai albastri
(plini de fericire)
ca acum,in noaptea dintre ani
cand impreuna incepem un nou veac
De azi  a fericirii lumina
pururi sa ne insoteasca
Mi-ai adormit la piept
Intr-un tarziu
Iar eu stand de veghe
am simtit cum sub
Palma mea
Batea zbuciumat
O inima care iubeste

Cântecul femeii

Voi ce purtați în pântec
feciori și fiice
și în inimă
 răbdare multă
 pentru toate nemulțumirile noastre.
și ne iertați prea dese slăbiciuni pentru altele
 Cu toate astea,iubiți,ne iubiți înflăcărat
Vouă vă suntem datori cu un cânt:
 ”Ce bine că nu-s singur pe pământ
și ce bine,că te am lîngă mine
Femeie.
Și cât de mult aș vrea
să-ți sărut tălpile obosite,
seara după o zi lungă
și  să-mi surâzi
șoptind:
 Ce bine că ești lângă mine,
pe acest mult prea mare pământ!”

Mărul

În cea din urmă zi a săptămânii,
D-zeu a pus stăpân peste creația sa
Un șarpe
poruncindu-i să îngrijească de pomul cunoașterii

Și acesta îi intinse Evei mărul
pe care ea i-l dădu lui Adam
 și fructul cunoașterii fu gustat
Iar primul om,pentru cutezanța sa
fu izgonit din grădină
Cine va mai putea cunoaște
dacă îi este interzis să mai guste vreun măr
din Eden ??

Eu sunt cel care se întreabă: ce este viața?

Enigma ființei:
lângă mine cântând
pasărea din colivie își cere dreptul la libertate
 și inima mea asemeni
vrea hotarul să-l pășească peste moarte
Sub semnul meu
M-am născut când nuci nu înverzeau
Și lupte nu încetau să ia vieți
Sub stea de unicorn
Am trezit lumea c-un țipăt:
Sunt  viu!!!!
Și iarăși viața:
Ce-ar fi,de-ai vedea în jur,nu oameni,
ci bulgări de humă
Ai crede măcar pentru un minut
că ești mai mult decât ei?
Toți datorăm țărânei
Câte o moarte .
Creangă
țărănime voioasă din humă,
din Humuleștii sfătoși,
în care cireșii sunt cei mai dulci
în toiul verii
și de dragul cărora
am căutat și eu Humuleștii mei
verile,în copaci străini