De l'amor

Fiecare dintre noi ,conştient sau involuntar, se raportează pe sine la acest  pare-se tranzitoriu fenomen al generaţiilor  şi definit drept apogeu în relaţiile inter-umane.Pe o ierarhie a  relaţiilor,dacă aceasta ar fi întru câtva posibilă,Dragostea triumfă de-asupra tuturor forme printr-o complexitate  net superioară lor,printr-o angajare binară  a indivizilor nemaiîntîlnită  pe poziţiile inferioare,angajare care  animează la maxim  cei doi pioni surprinşi  în centrul ei .
 "Mînaţi"  astfel de fiorul dragostei supra-punem  aspiraţiile noastre,prindem altitudine vitală...
Un realmente îndrăgostit îşi deschide  porii sensibilităţii  la maxim pentru  a îngloba  orice fărîmă  a prezenţei iubite ,dar în acelaşi timp îşi pune sufletul in frămîntare,trăieşte o feierie a sentimentului.Prin urmare cei în care  nu se observă agitaţia   sufletească iubesc superficial ,sau,se prea poate ,nu iubesc deloc,înşelîndu-şi simţirile.
 Marea nedumerirea pentru mine era însă,recent,cînd am descoperit undeva pe un forum că dragostea adevărată nu există,o fi ingropată ea demult si zace sub tone de marmura rece....pentru că ,chipurile în locul ei trăim cu fantome,cu plăzmuiri năstruşnice ale noastre pe care ni le punem drept icoane... .
M-a frapat nu categorismul acestor personaje odioase,ci mai mult  nebunia cu care işi sărbătoreau triumful asupra  unui lucru pe care nici măcar nu l-au cunoscut vreodat. Or de fapt acestia neagă existenţa ei,din simplul motiv că nu o cunosc.Ei bine,poţi sa negi ca legile fizicii spre exemplu nu există doar din simplul motiv că nu îţi sunt cunoscute ???  Cu atît mai mult nu poţi sa spui  despre ceva ca e inexistent doar pentru ca ai trăit aşa ceva.
 N-o fi existând ea .... pentru ei .....