Fuga din Eden

    Cineva se plânge de greutăți și că viața îi este plină de evenimente.Prea încărcată de ele. Dar cum le-o fi oare celor ce trăiesc pentru nimic? Celor,în a căror ordine nu se întâmplă nimic,nimic important cel puțin.Acela este omul zilelor noastre.Omul profețit cu zel de existențialism-cel sătul de a fi,obsedat cu lucruri în van sau obsedat de moarte.Nu este atât de complicat să ne dăm seama că trăim într-un gol al sensurilor.Pentru a ne salva oferim semnificații unor lucruri neimportante și facem din ele ideal al vieții.Dar,sunt acestea cu adevărat demne de a fi model de viață?N-ar fi important ca idealul uman să fie mai depărtat de gândirea gen din aproape în aproape.

     Blaga ne vorbește despre o existență a omului întru mister. Misterul astăzi nu mai e un centru de interes pentru om.Existența sa este una întru proximitate.Romanticul,având orizontul în față.totuși privea dincolo de el.Pragmaticul de astăzi se mulțumește prin a privi până la linia orizontului și a-l discredita de orice valoarea mistică: e un fel de a desacraliza lumea,un fel de a  nu o înțelege.Știu câtă încredere avem noi în văz.Știu că nu suntem în stare să vedem dincolo de limitele lui.Dar de ce să ne lăsăm limitați în posibilități? De ce să credem că odată cu limitele ce ni le pune văzul lumea se sfârșește? Miopia aceasta este de fapt un viciu.Un viciu născător de iluzii.Această miopie îi împiedică pe oameni să fie originali și le impune tipare: dive,staruri,modele de urmat.Câți dintre noi s-au jertfit tiparelor și n-au suferit până la urmă,n-au fost dezamăgiți de lipsa vreo unui conținut valoric al lor.Tiparul,în modă,în artă,în film,este de fapt o constantă,o pustie a generalității(C.Noica). Evadați din tipare pentru că e timpul să fiți voi înșivă.!

Odă omului

           Pe voi,oamenii calzi la suflet și primitori nu contenesc să vă admir. 

Pe voi cei tineri și frumoși. 

Pe cei iubitori. 

Pe cei virtuoși.

Pe cei care sunteți și mai ales pe cai care veți fi.

Vreau să văd în voi puterea.

Puterea de a crește ca să fiți.

Să fiți voi.

Să nu vă înghesuiți și nici să vă îndoiți ca niște robi.

Ci să vă dezvăluiți toată splendoarea ființei,

să vă îndreptați și să stați ferm cu toată făptura.

Scăpați de robia minții și fericiți veți fi!

 Nu vă lăsați în sclavia oricăror dogme. 

Și nici să încetați să căutați propria înțelepciune.

Căutați calea care vă va duce către regăsirea proprie.

Calea spre neuitare.

Nu uitați cine sunteți,uitați doar toate care vi s-au spus

 despre slăbiciunile voastre invincibile.

Goniți fantomele din preajma voastră.

Pentru că ele țin de vis,țin de imposibil.

Cineva spunea că imposibilul trăiește în sufletul neputincioșilor.

Iar eu vă vreau puternici prin bine,buni prin însuși felul vostru de a fi.

Simpli cu traiul și bogați cu spiritul.

Cam asta v-au spus-o toate religiile,

dar nu le lăsați să vă înjosească.

Căci ne-rațiunea lor s-a dat de gol 

și viciile lor interne ni s-au arătat în atâția ani ce am fost  supuși.

O înțelepciune pentru sclavi nu poate crea decât sclavi.

Vă chem să căutăm înțelepciunea zeilor 

și să gustăm din ea cu credința că doar ea ne poate fi salvare de la neant...

Blue pale dot ,Sagan

Imaginați-vă un  punct în spațiu.Suspendat într-un univers uriaș,un firicel de praf,cum afirma Carl Sagan.Acest fir suntem noi.O planeta mare pentru noi și atât de mică pentru Univers.Cât de dificilă a fost calea omenirii până acum.Zei nenumărați au răsărit și apus pe bolta cerului,precum și regii însemnați și neînsemnați,cum se macină necontenit tot ce a făcut umanitatea. E o lume în care inchiziții nenumărate,profeți și cruciade au tulburat somnul oamenilor pașnici.Câtă cruzime,cât zel pentru autodistrugere.Patima omului pentru sinucidere este nemăsurată.La ce bun religiile care varsă sânge,la ce bun regimurile care aduc moarte și la ce bun sistemurile ce aduc nimicirea individului? Visez o lume care să depășească superstițiile și să le înlocuiască prin rațiune.Care să excludă războaiele și conflictele de orice gen din ordinea de zi.Care să pună în vârful piramidei valorilor omul,cel unic,cel original,cel bun și diferit.Din nefericire,forțele care ne conduc ,conduc anume pe principiul separării,propagă ura și reducționismul,își separă turma de ceilalți ca s-o supună și s-o conducă orbește la pierzanie. Așa procedează politicienii noștri inventând conflicte,ideologii veacurilor trecute,profeții falși din zilele noastre.Așa fac și fețele noastre bisericești care ies cu ciocanul contra iudeilor și islamului,deși în interiorul bisericii se produc înmiit mai multe lucruri ce aduc dezamăgirea credincioșilor.Să nu mai zicem și de falsurile care le-a îndoctrinat și le folosește biserica.Oamenii ar trebui să nu se lase duși de nas de prejudecăți lipsite de fundament. La ce ne ajută naționalismul dacă nu rezolvă nici o problemă reală a poporului.La ce bun integrările? La ce bun Uniunile? Idolatrie curată e viața omului din zilele noastre.Păcat că nu s-a înțeles că în sec.XXI ar trebui să procedăm și să gândim altfel.

Toamna

Curând..
toamna va trece culorile-n scrum
Vintul rece
secindu-le vietile grele
  Acum,
sa mai bucuram ochii cu ele
Frumoasa si rece
E toamna și cred
că odată ce
culorile mor
timpul va deveni monoton
monocrom
si  cu moartea lui
vor muri toate
sperantele mari
si atunci
ce sens sa mai aiba vreun zimbet
nu de toamna ni-e frica mai mare
ci de faptul ca ea trecind toate
se transforma-ntr-o  grea inchisoare
numita singuratate.

Rostirea vieții

A înveli în cuvinte lucrurile înseamnă a înțelege că sunt trecătoare : e  precum le-ai oferi moarte,odată ce le dai existență, căci ceea despre ce se vorbește devine finit și sfîrșește odată cu rostirea,iar moartea lor e tăcerea de apoi. Vă vorbesc acum despre viață și tac,ca să știți că e scurtă,să înțelegeți că trece,ori pentru noi,tăcerea de apoi e sfârșit. Dar tăcerea nu e doar capăt pentru cele rostite,ea e veșnicie pentru cele despre care se tace.Spunea cineva : Despre cele care nu se poate vorbi cu certitudine,trebuie să se tacă.(W.) Cât de fericit este cel care tace despre Frumos,cel care tace despre D-zeu și Bine. El nu face decât să exprime ceea ce ne scapă rostirii,căci rostirea lor n-ar aduce nimic bun; ar fi banală speculație,ca multe altele pe care le-am tot inventat noi de milenii până acum. De când am înțeles că ”eu sunt”,m-am intitulat cu ”eu trec”.Poate de asta iubim fără cuvinte și explicații,poate că vrem să dureze mai mult decât celelalte lucruri,mai mult decât viața.Dar de nu ți-aș spune în fiecare zi că te iubesc,draga mea,n-ai mai ști cât de prețios este timpul nostru suprapus din 2 itinerare diferite,cât de scumpe sunt clipele ce le petrecem împreună în comparație cu tot ce trece rostit.Și totuși ,iubirea ne vedem siliți s-o rostim,pentru că trece,pentru că nu poate dura dincolo de viață,dincolo de Noi. Tot ce este lăsat în tăcere  prezintă credința.Ce se rostește este viață.Te iubesc pentru că  sunt viu.Toate se trec,dar aceasta nu mă împiedică  să-ți admir făptura ca pe un miracol așa cum nu te împiedică pe tine să te bucuri într-o lume efemeră de minunea unei flori.Să prețuim deci ,cât timp avem posibilitatea.să iubim cât timp suntem. N-ar fi aceasta o mai bună credință decât cea care ne-a depășit rostirea? Marie,nu-ți voi promite să tac ,ci doar că voi lupta sub steagul iubirii,că vom face din ea triumf al vieții împreună și că vom culege zi de zi flori,ne vom bucura în fiecare zi de ele  știind că noi,fără trecere nu am putea fi.